Opinii Articole Despre noi Implicare Reports Alătură-te Acum
Alăturați-vă U-report, Vocea Ta Contează.
ARTICOL
"Pași mici, dar siguri"


Mă numesc Alina Elena, am 16 ani și învăț la Colegiul Național din Iași. Reprezint vocea copiilor și tinerilor în Consiliul Județean al Elevilor Iași, o structură ce mi-a deschis noi porți prin care pot lucra cu și pentru copii. Lucrez cu cei mici de mai bine de 3 ani, de când  am început să fac voluntariat, începând cu zonele defavorizate (copii ce fac parte dintr-o etnie minioritară, cu o situație materială precară, din centre de plasament sau cu dizabilități) și cu elevi și tineri cărora le-am povestit despre situația copiilor din România și despre modul prin care se pot implica pentru a-i ajuta pe cei aflați la nevoie. 

Pentru mine, copiii sunt baza acestei lumi, cei ce au nevoie și cărora trebuie să le oferim cea mai mare parte din grija, iubirea, respectul și resursele noastre. În contextul în care, în secolul XXI, cele mai dureroase atacuri și nedreptăți îi afectează cu precădere pe copii,  aceștia trebuie protejați, oferindu-le  mecanismele de dezvoltare și oportunitatea unei vieți bune.  Urmăresc activitatea UNICEF din întreaga lume și mă bucură enorm că există oameni care să ofere ajutor și să apere cele mai importante valori ale copilăriei. 

Platforma de consultare U-Report mi s-a părut de la bun început foarte prietenoasă, accesibilă tuturor și o metodă eficientă prin care poți lua pulsul la nivel național. Mi s-ar părea normal ca fiecare cetățean român să ajungă răspundă la sondajele de pe U-Report, o acțiune atât de simplă, care durează doar câteva minute și care de fapt, ajută foarte mult în descoperirea nevoilor, problemelor și a opiniilor. Am simțit promovarea acestei platforme ca pe o datorie, fapt pentru care am ales să le vorbesc oamenilor, să le ofer explicații și, în final, să îi îndemn să completeze și să se alăture comunității de U-Reporteri. Am prezentat platforma atât în școli, cât și prietenilor, familiei și colegilor mei, online și offline

Îmi doresc ca pe viitor să contribui și mai mult în promovarea drepturilor copiilor și tinerilor, astfel încât să demarez campanii în întreg județul Iași, campanii de informare și de prevenire, dar și acțiuni concrete de ajutorare. Îmi propun să lucrez în mod direct cu cât mai mulți copii, să ajung la un număr cât mai mare de tineri și să contribui cu orice pot în activitatea asociațiilor și organizațiilor pentru copii. De asemenea, vreau să informez și adulții cu privire la drepturile copiilor, la nevoile și la modul în care cei mici trebuie să se dezvolte. Toate aceste planuri vin cu pași mici, dar siguri, pași de care copiii și România au nevoie. 

---

U-Report este o platformă de consultare inspirată de Convenția Națiunilor Unite privind Drepturile Copilului, care promovează drepturile tuturor copiilor și adolescenților de a își exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îi privește (articolul 12). Dacă vrei și tu să devii U-Reporter, accesează http://bit.ly/U-ReportRo

Vedeți după numere cum interacționăm cu propunerile tinerilor pentru schimbări sociale pozitive.
EXPLOREAZĂ POSIBILITĂȚILE IMPLICĂRII
UNICEF logo