Ai vrut vreodată să nu te duci la școală deoarece colegii
tăi te-au hărțuit online? Luna trecută am derulat un sondaj global despre
cyberbullying, iar rezultatele vor fi prezentate în cadrul unei conferințe
internaționale. Cu ocazia acestui sondaj
am aflat mai multe detalii de la Oana Masichevici, Președinte al Consiliului
Județean al Elevilor din Arad, despre campania antibullying derulată de această
organizație în primăvară.
Consiliului Județean al Elevilor din Arad a derulat o
campanie care a ajuns la 200 de elevi din peste 20 de școli, cu informații
utile și dezbateri despre diverse forme de agresiune și violență - atât online
cât și fizică. Campania va continuă și în toamnă, deoarece elevii s-au
arătat foarte interesați de acest subiect.
„Este cyberbullying-ul o problemă
reală sau fac unii ,,din țânțar armăsar"? - aceasta este întrebarea pe
care ne-am pus-o înainte de a ne apuca de campania dedicată
cyberbullying-ului pe care am derulat-o în Arad și în comunele din
preajmă, în partneriat cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Inspectoratul de
Jandarmi Județean, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia
Copilului, Inspectoratul Școlar Județean și Centrul Județean de Resurse și
Asistență Educațională.
Am observat că se discută frecvent
despre (cyber)bullying, dar inițial am fost puțin sceptică deoarece eu nu m-am
întâlnit în mod direct cu acest tip de agresiune sau poate am avut informațiile
necesare pentru a nu cădea în această capcană. De aceea, o perioadă destul de
lungă am avut multe întâlniri cu partenerii noștri, în cadrul cărora am
discutat problema, am analizat statistici și am realizat că există un număr
destul de mare de cazuri, un complex de factori care influențează agresiunea și
diferite forme de violență și astfel ne-am gândit să facem campania.
Ne-am dorit în primul rând ca elevii
să aibă oportunitatea de a conștientiza problematica violenței școlare și să
aibă access la informații utile și relevante despre acest fenomen și cum îi
poți face față. Și, cel mai important, ne-am
dorit să contribuim la înțelegerea și acceptarea diversității în mediul
preuniversitar și la crearea unui mediu propice dezvoltării. Pentru că suntem
diferiți, provenim din medii diferite, putem avea preocupări, hobby-uri și
opinii diferite. Avem întotdeauna ce învăța unii de la alții.
În cadrul întâlnirilor , am prezentat
materiale informative, am discutat liber cu elevii și i-am pus în contact cu experți
și cadre specializate pentru a înțelege că nu sunt singuri și pot oricând apela
la ajutor. Unul dintre cele mai mari obstacole întâlnite a fost faptul că
elevii nu știau cum să acționeze atunci când întâlnesc acest fenomen și cui să
se adreseze, iar noi am încercat să le punem la dispoziție mijloacele prin care
ei ar putea rezolva această problemă.
Pe lângă informații, le-am
prezentat elevilor și materiale video sau cazuri reale relatate de polițiști pentru a
reuși să îi facem să empatizeze cu situațiile și să realizeze că bullyingul
este o problema reală și actuală.
Întâlnirile au fost foarte bine
primite atât de elevi cât și de profesori (aceștia ne-au invitat să revenim, au
pus întrebări pe parcursul prezentării și au fost extrem de
receptivi). Noi ne declarăm mulțumiți și vrem să continuăm campania. Suntem
conștienți că doar prin campania noastră nu vom elimina acest fenomen, dar cu
ajutorul tuturor actorilor implicați cu siguranță vom contribui la reducerea
acestuia.”
Oana Masichevici, Președinte Consiliul Județean al
Elevilor din Arad